Acasa
Rezervatia floristica "Fanetele seculare de la Ponoare" este situata la 9 km sud de Suceava, in dreptul satului Cumparatura (comuna Bosanci), la un km de soseaua europeana E85 care duce spre Falticeni, ocupand un fanat pe dealul Strambu.
Zona rezervatiei este caracterizata printr-o clima temperata, cu temperatura medie anuala de 8 grade Celsius. Iernile sunt aspre, temperatura coborand uneori sub -30 grade Celsius, verile relativ calduroase, media lunii iulie fiind de 20 grade Celsius.
Rezervatia floristica are o suprafata de circa 24,50 ha unde se intalnesc foarte multe specii ocrotite, diversitatea lor facand din aceasta rezervatie una dintre cele mai importante din punct de vedere stiintific.
Enumeram doar cateva dintre ele: stanjenelul siberian, frasinelul, ruscuta de primavara, bulbuci, degetarul, palamida, galbinaria, inul salbatic, feriga de mlastina, soparlita alba.
Potrivit unor cercetari ce au fost intreprinse pe baza profilului de sol pe acest amplasament a existat o vegetatie formata din molid si pin, alternand cu ulm, gorun, tei si carpen.
In perimetrul rezervatiei se afla o casa laborator unde sunt herbarizate circa 400 de specii provenite din fanetele ocrotite de la Ponoare. Cu ajutorul acesteia s-au efectuat studii botanice si analize ce au dus la concluzii deosebite referitoare la alternanta florei din zona.
Rezervatia a fost studiata de specialisti din Polonia, Franta, Cehia, Slovacia, Anglia, Egipt, dar si din Romania.
Si fauna din Rezervatia floristica de la Bosanci este deosebit de bogata, specifica specifica zonei colinare.
Astfel, puteti intalni fazanul, care a migrat in 1973 din padurea Mihoveni, de la o distanta de peste 25 km. De asemenea, rezervatia ofera loc de odihna pentru berzele albe care se afla in partea de la nord spre sud, in lunile august-septembrie.
In rezervatia floristica "Fanetele seculare de la Ponoare" au fost descoperite si 10 noi specii de fluturi.