Materiale si Metode


Impartirea pliantelor
In realizarea proiectului am ales ca mai intai sa analizam zona si sa fotografiem cateva zile din perioada in care lebedele poposesc in Falticeni, alegand astfel cateva cadre sugestive pe care le-am anexat in lucrarea prezentata. Cea mai importanta etapa a fost analiza propriu-zisa a proiectului, mai exact partea in care ne-am informat cu privire la modul de viata si la caracteristicile definitorii ale acestei specii de pasari, am incercat sa facem analogii cu ceea ce am vazut in zona lacului Nada Florilor pentru ca, ulterior, sa putem intocmi o serie de solutii.
A urmat mai apoi realizarea unor flyere, pe care le-am impartit localnicilor, in care am evidentiat importanta prezentei lebedelor in zona noastra si am incercat, astfel, sa ii facem sa fie mai constienti si mai responsabili de acest lucru. In urma unui sondaj, am putut observa o mare diversitate in raspunsurile primite de la cei rugati sa ne raspunda la cateva intrebari, acest lucru facandu-ne sa devenim si mai determinati in realizarea scopului nostru. La fel cum am mentionat anterior, doar 53,33% din cei intervievati stiau de prezenta lebedelor in zona iazului, restul afirmand ca, desi locuiesc de mult timp in acest oras, nu au vazut niciodata activitati de promovare a acestui lucru sau proiecte care sa valorifice aceasta specie de pasari. La urmatoarea intrebare, si anume "Ce parere aveti despre popasul facut de lebede in orasul nostru?", raspunsurile au fost de asemenea, impartite in principal in doua categorii. 40% din persoane au afirmat ca lebedele pot reprezenta acel factor de unicitate care, poate ii lipseste Falticeniului, iar popasul facut de acestea aduce beneficii atat locuitorilor, care au sansa sa le observe in mediul lor natural, dar si florei si faunei regasite in zona iazului.53,33% au remarcat frumusetea acestei specii si au considerat ca acesta ar fi principalul factor care ar conta in promovarea prezentei lor in orasul nostru, iar 6,67% considera ca lebedele sunt un exemplu elocvent in demonstrarea faptului ca Falticeniul nu are un grad ridicat de poluare.

Chestionar
Cea de-a treia intrebare este, pana la urma, si motivul pentru care am initiat acest proiect, fiindca toate persoanele intervievate au sustinuit cu tarie ca autoritatile locale nu promoveaza in niciun fel prezenta lebedelor. Intrebati insa daca acest lucru poate starni curiozitatea falticenenenilor, dar si a localnicilor din satele vecine, 93,33% din acestia au afirmat ca popasul lebedelor ar putea deveni un punct de atractie cu ajutorul unei promovari adecvate , zona iazului putand deveni o zona de relaxare, unde lebedele ar fi un bonus atat pentru cei mici cat si pentru adulti, iar 6,67% au sustinut ca populatia nu este interesata de acest lucru. Ultima curiozitate, si anume parerea fiecaruia referitoare la partea turistica a iazului, ne-a motivat, de asemenea, in continuarea proiectului inceput. 80% din raspunsuri au amintit de importanta turistica pe care Complexul Turistic Nada Florilor o avea cu ani in urma, dar timpul si interesul autoritatilor pentru alte probleme administrative au determinat degradarea vizibila a fiecarei componente a complexului care, odata, aducea faima Falticeniului. Locuitorii considera totusi, ca nu este totul pierdut si ca prin alegerea unui proiect care sa evidentieze cat mai bine potentialul iazului din oras, acesta ar putea deveni un spatiu prielnic desfasurarii unor activitati de relaxare a locuitorilor si, s-ar putea foarte bine implementa si un proiect de informare a populatiei referitor la lebede. 20% din persoanele intervievate au remarcat o initiativa a autoritatilor de dezvoltare a acestei zone, dar nu considera ca aceasta este suficienta.
Am realizat, de asemenea si o serie de activitati in cadrul actiunilor desfasurate de GLT "Aripi In Europa" Falticeni si am reusit, cu ajutorul jocurilor si a zambetelor, sa ii facem si pe cei mici sa inteleaga de ce venirea lebedelor in spatiul falticenean este un lucru special. Acestia au parut a fi entuziasmati de prezenta lebedelor, unii dintre ei chiar aratand un entuziasm debordant, care ne-a facut sa constientizam ca ei, copiii sunt printre cei mai importanti in actiunea initiata de noi, deoarece ei reprezinta pana la urma viitorul nostru, al societatii, iar daca invata de mici sa pretuiasca frumusetile naturii, cand vor creste vor dori, cu siguranta, sa se implice activ in actiunile ecologice si de ajutorare a fiintelor inconjuratoare.
In final, am colectat toate informatiile in format electronic, le-am analizat si am tras concluziile corespunzatoare.